RSS

Arhive pe autori: Romania Gastronomica

La Piazzetta Cluj – Doar daca insisti sa mananci ceva indigest

Intr-una din serile acestea am vizitat restaurantul pizerie La Piazzetta din Cluj, cu speranta ca voi manca italieneste. Nu a fost sa fie asa.

Ei bine dupa ce treci de portalul impunator si usile impozante de sticla, care daca le privesti cu atentie vezi cat de chicios sunt decorate, te izbeste un miros de detartrant ieftin cu miros de pastile de veceu gen Nufarul de pe vremea lui Ceausescu, si-ti aduci aminte ca aici era odinioara un magazin de metalo-chimice si feronerie. Daca inchizi ochii si inspiri, revezi cateva imagini cu vanzatori plictisiti in halate gri cu creionul chimic la ureche, avand coatele pe tejghea si intreband incetisor „ce pofteste tovarasu”.

Intru si ma asez la o masa mai in colt sa pot privi in voie toata sala si cinstita ospatarime. Inauntru vreo 6-7 mese ocupate si cel putin 5 ospatari un barman si o zana de sefa de sala (zic asta pentru ca avea atitudinea). Astept vreo cinci-sase minute ceea ce poate nu va pare mult, dar sa stiti ca in timpul asta cel putin doi ospatari stateau la bar fara prea multa treaba, vine o domnisoara la mine, nu foarte plictisita, si ma intreaba destul de amabila ce poftesc. Ii spun de limonada si pleaca, fara sa ma mai intrebe daca doresc si altceva sau daca o vreau cu zahar, apa plata sau carbogazoasa, cu gheata sau fara. Imi spun eu ca asa o fi obiceiul locului sau ca o fi avand o reteta speciala. Reteta speciala era apa cam calduta cu zahar si lamaie stoarsa, cred eu, cu tot cu coaja servita intr-un pahar care are o cu totul alta destinatie in barul clasic (iertati-i, ei sunt niste inovatori).

Vine si invitatul meu, dupa 7-8 minute vine si la noi cineva – cere si el o limonada, iar chelnerul il intreaba daca sa fie cu gheata sau cu apa minerala, acesta spune ca nu, chelnerul pleaca, iar mie imi incolteste o idee ciudata in cap, nu zic nimic pana aduce limonada cand il rog pe invitatul meu sa ma lase sa pun mana pe paharul lui sa vad cat este de rece. Era rece domnilor, iar gandul meu e ca limonada mea era una refuzata de altii cu ceva vreme in urma. Poate gresesc, poate nu!

Nu va mai spun ca meniurile sunt din secolul trecut din plastic, in format mic cu pagini alb-negru de genul „protectie documente”, jegoase precum niste abonamente RATUC, cu colile lipindu-se intre ele ca un linoleum soios, cu multe pagini si cu multe feluri de mancare care mai de care mai prost traduse si scrise.

Cerem antipasti, „bruschete” cum zic ei in meniu saracii, nestiind ca se scrie cu doi de t si ajunge sa scrii BRUSCHETTA, nu trebuie sa dai pluralul ca sa stie musteriul ca sunt mai multe si de aceea e asa de scumpa, eu cer cu gorgonzola si prosciutto, iar invitatul meu cu rosii si mozzarella si asteptam linistiti vreo 15 minute.

Vin „bruschetele”, ale mele mai aratoase decat ale prietenului meu, si ne facem semn sa schimbam cate una ca si asa erau cate cinci la fiecare. Ne apucam de mancat, eu ii zic ca gorgonzola este usor uitata afara din frigider pentru ca este iute iar prietenul meu spune ca la el mozzarella nu e mozzarella. Il linistesc, si ii spun razand, ca el nu stie ca nu este mozzarella proaspata ci o inventie speciala care imita celebra branza italiana dar dupa ce este bagata la cuptor, adica un fel de topping ciudat special facut pentru patronii de restaurante romanesti care sunt mai destepti decat clientii lor. Nu va mai spun ca painea care ar fi trebuit sa fie crocanta era imbibata cu zeama de rosii scursa din firicelele de rosii de sub feliile subtirele de „mozzarella” (ca mare rabdare au avut sa taie asa subtire branza, mai bine aveau rabdare sa prajeasca painea!).

Dam din cap nemultumiti si luam jegoasele meniuri la mana sa vedem ce italo-romanisme mai comandam. Imi atrag atentia in meniu tortelloni facuti in casa su smantana dulce si cotto (sa mori de ras nu alta, cred ca nu a mai incaput sa scrie prosciutto cotto sau cine a scris meniul nu are nicio treaba cu bucataria italiana si cu scrisul), iar prietenul meu cere lasagna cu sos ragu si sos bechamel si „parmeggiano” (alta traznaie a scribului de meniu, parmezan pe romaneste si PARMIGIANO in italiana idiotule, nu trebuie decat sa citesti ambalajul produsului, sau nu folosesti chiar parmigiano, ca si in cazul mozzarella?). Asteptam cuminti sa vedem ce primim si mare fu’ mirarea noastra sa vedem ca vine destul de repede flacaul cu blidele pline, dar ce sa va zic cand le-a pus pe masa era sa innebunesc de ras cand vad in farfuria cu lasagna doua frunze de salata taiata fin. Ma intreaba chelnerul usor afectat daca am vreo problema, iar eu il dumiresc spunandu-i ca eu nu am niciuna, dar bucatarul are foarte multe si ca eu cred foarte mult in reconversie profesionala, dar sa faci dintr-un vanzator de metalo-chimice bucatar de restaurant de fite poate ca este prea mult. Pleaca totusi nedumerit, iar noi incepem sa mancam linistiti. Dupa prima imbucatura luata, privirile ni se incruciseaza si incepem sa zambim pe sub mustata mestecand parca incercand sa gasim ceva bun. NIMIC.

Ambele produse erau extrem de sarate si fara un gust definit. Lasagna pe langa ca era facuta cu cel putin doua zile inainte avea o culoare ciudata maro si cu o adunatura de foi si sos bechamel aliniat ici colea, cu sos ragu fara culoare si fara prea multa carne, asa cum ar trebui nu mai zic de faptul ca nici nu era prea cald si servit la fel cu tortelloni din farfurii reci. Imaginati-va vreo 6 straturi de foi de lasagna (de abia le-am numarat ca erau lipite intre ele), cam de 2-3 mm fiecare , intr-o lasagna de 3 centimetri inaltime. Poate credeti ca exagerez, dar va dau cuvantul meu de onoare ca asa era (mi-am promis pe viitor ca voi lua cu mine un aparat foto pentru ca am vazut in ultima vreme prin restaurante lucruri de necrezut).

Tortelloni, dragii mei prieteni, nici macar nu au putut fi mancati. In primul rand nu aveau forma de tortelloni  ci aratau mai degraba a niste coltunasi moldovenesti cu forma nedefinita, cu aer inauntru, cu o umplutura de (sper eu) branza si bacon prajit si manjiti pe deasupra cu un sos de cascaval – vai de mama lui. Patura nefiarta (atentie, nu vorbim de al dente), pe alocuri lipita una de alta de avea 5-6 mm si cand o bagai in gura ti se lipea de dinti. Dar cu ce credea bucatarul ca ne va impresiona era peste toate acestea o bruma fina de „parmeggiano” de cea mai proasta calitate. Ceea ce omite cu desavarsire bucatarul nazdravan de la La Piazzetta este uleiul de masline din bucate  (eu cred ca nici nu stie ce e aia), busuiocul si rosiile proaspete, scrise cu atata drag in meniu. E clar! Cine a scris meniul este semianalfabet si nici macar nu i l-a aratat bucatarului, care oricum este din alt film.

Nu am mai avut curajul sa cerem si desert de frica, nu ca nu am mai fi putut manca ceva dupa acest festin.

Am baut linistiti o cafea LAVAZZA, uitandu-ne cu spaima daca nu cumva scrie pe cesti LAVEZA, acesta fiind singurul lucru italian din aceasta seara.

In concluzie, dragi patroni al carciumii, dupa ce veti corecta tampeniile scrise pe pagina de home a site-ului  http://www.lapiazzettacluj.ro/puteti sa inchideti vreo doua trei zile bomba asta si sa mergeti cu toti angajatii pana in Italia sa vedeti ce inseamna bucatarie, restaurant, bar, in stil italian. Ceea ce faceti acum este o tampenie la fel de mare ca si textul de pe prima pagina din site-ul vostru. Elementele de butaforie prin care vreti sa sugerati o piazzetta italiana nu numai ca sunt o tampenie, dar nu cadreaza cu plasmele cu sport.ro si canale de muzica. Si cine a mai auzit intr-o piazzetta italiana sa cante intr-una Julio Iglesias pana innebunesti si destul de incet incat sa se auda cum vorbesc musterii ca intr-un birt din zona garii, dar asta nu e o problema cand vezi mesele belite si lovite pe care esti servit, si WC-ul care se afla chiar langa farfuriile pe care urmeaza sa fie servita pizza.
Iar cand vad alte pareri de pe net cum ar fi (cred eu), mancatorul gratis prin restaurante pentru un articol bun, ADI HADEAN, imi vine sa spun si eu ca cei care se aseamana se aduna  http://www.adihadean.ro/2010/01/cronica-de-restaurant-la-piazzetta/. Frate asa gatesti si tu ca si prietenii tai: prost si confuz.

Sfatul meu pentru clientii La Piazzetta (ma si mir ca au scris corect numele) este sa ia cu ei neaparat un dicarbocalm doua.

Sfatul pentru patronii crasmei: mai bine metalo-chimice bine decat bucatarie italo-romana atat de prost.

Sursa foto: http://www.ftr.ro – foto 1, http://www.lapiazzettacluj.ro/ – foto 2

 

Campionatul international de gatit in aer liber sau cum sa denumesti pompos o serbare in parcare

Radu ZarnescuAm trecut in acest week-end pe la Polus si am vizitat „marele campionat de gatit in aer liber”, desi cel mai corect ar fi sa spunem „din ce in ce mai mica serbare campeneasca” sau „parcareasca”, si am suferit o mare dezamagire. Aceleasi corturi doar ca de data asta mai murdare, o scena mai mica, aceiasi pensionari amarati plimbandu-se printre standuri, cu gandul ca dupa ce trece juriul e rost de mancare moca, aceiasi membri ai stafului usor mahmuri, alergand dintr-o parte in alta dandu-si importanta si uitandu-se cu admiratie la Radu Zarnescu, ca la un adevarat lider care, usor incruntat si imbracat de asta data in tunica de bucatar, da ordine in gura mare, ba chiar striga la cate un membru al stafului neascultator. Din ce in ce mai putini concurenti satui de minciunile organizatorilor cu olimpiade si asociatii culinare internationale.

Ma interesez de marea minciuna cu Jamie Oliver http://www.ecuisine.ro/stiri/jamie-oliver-ar-putea-participa-la-campionatul-de-gatit-aer-liber-de-la-cluj-napoca si parea ca toata lumea din staf a si uitat de asta si atunci imi dau seama ca este vorba de acelasi tip de gogorita ca si aceea in care Phil Collins vine sa cante la Turda. Vad ca lipseste si Robert Rainford din peisaj, intreb si de el si mi se spune ca in locul lui a fost invitat un alt mare bucatar, mi se spune numele: Burc Tuncel. Nu imi aduc aminte sa fi auzit vreodata de el, dar incerc pe net. Rezultat: aproape nimic in afara de faptul ca este un fost luptator de wrestling http://en-gb.facebook.com/burc.tuncel. Asta da realizare, stimata „asociatie culturala” organizatoare, nu stii cand ai nevoie sa bati vreun pensionar hamesit. Vad ca lipseste si maestrul Bercea de la Cabana Vanatorilor Predeal un redutabil profesionist, lipseste si Jacob Hausmann cu sarmul lui inegalabil, lipsesc multi profesionisti care in anii trecuti faceau deliciul publicului cu demonstratii gastronomice. Ma mir de maestrul Antonio Passarelli ca se mai lasa prostit sa participe la toate serbarile parcaresti, cu recorduri peste recorduri, de te umfla rasul.

Citeste mai mult …

 

Etichete: , , , , , ,

Adi Hadean – Gospodinul care la prima vedere pare ca le stie pe toate

De cateva zile urmaresc stupefiat blogul bucatarului clujean Adrian Hadean. Daca citesti pagina DESPRE, gasesti un palmares impresionant cu multe update-uri, unde ne arata ca este trecut prin viata, presa si lume ca un globetrotter adevarat, cu emisiuni realizate, cu carte scrisa, cu proiecte proprii, intre timp devenind bucatar calator si culminand cu absolvirea unei scoli de bucatarie, devenit  bucatar profesionist.

Cu o spoiala ieftina de Jamie Oliver de Gordon Ramsay de mana a 2-a si chiar cu un aer delicat de Nigella Lawson, din sensibilitatea cu care se exprima pe sticla iar pe final cu o nota de Radu Anton Roman de mana a 3-a in exprimare, incearca sa isi impresioneze auditoriul. Mi-e foarte clar ca baiatul asta se iubeste foarte mult, din  pozele artistice de pe blogul lui si de pe facebook. Dar nu despre asta vreau eu sa va vorbesc, nefiind un estetician ci doar un umil cunoscator al bucatariei, am sa ma ocup de partea cu gatitul. Primul lucru care mi-a atras atentia este proiectul de altfel extrem de „original” – Viata la grădi – versus(http://www.jamieoliver.com/school-dinners).  Un proiect extrem de ambitios, dar care dupa promisiunea facuta pe blog ca (http://www.adihadean.ro/2011/08/farfurii-curate/) la data de 5 septembrie  avem site-ul www.viatalagradi.ro,  unde vom gasi retete minunate pentru copilasi.

Citeste mai mult …

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Hotel Astoria – Eforie Nord, inapoi la comunism

Hotel Astoria - Eforie Nord

Astoria e istorie!

Intotdeauna cand calatoresc pe litoral trag cu incredere la ASTORIA, unul dintre hotelurile celebrului lant hotelier – ANA HOLTELS – al carui proprietar este celebrul zgarcit George Copos. Vineri pe la amiaza cand ajung in Eforie Nord, imi zic sa trag ca de obicei la locul stiut. De cum intru, simt ca ceva nu este in regula, intrarea facandu-se printr-un parc altadata verde, vad iarba uscata, bancile murdare si cu lemne lipsa, stropitorile care mergeau zi si noapte acum nu mai erau. Imi zic „Coane George, da’ ai facut-o de oaie cu zgarcenia, tocmai cand hotelul matale mai tinea frunza ministresei pe linia de plutire”.  La intrare vad eu ca lipseste sigla ANA HOTELS, inlocuita fiind cu una chicioasa – MARINA HOTELS. Acu imi zic: Copos e zgarcit, dar nu prost, nu se poate sa aiba atat de putina minte incat sa creeze un brand popular ieftin si care sa dea incredere si clasei muncitoare sa incerce minunatia de ASTORIA ca prea stateau ei pe dupa garduri prin 2007, privind cu jind la superba terasa unde canta bandul de la celebra emisiune DANSEZ PENTRU TINE, seara de seara.

Ajung la receptie si imi mai vine inima la loc vazand preturile afisate: 290 Ron camera dubla pe noapte, traduc in euro si ajung la concluzia ca 70 de euro este un pret mare, dar corect pentru ceea ce-mi aduceam eu aminte ca ar fi aici. Ei bine, prima surpriza a fost in timp ce asteptam sa ma cazez, nu mai erau in hol cele doua calculatoare cu internet. Imi zic: gata cu internetul la gramada, acum totul e wireless, ca doar si primul ministru a anuntat ca el este ultimul om din Romania care nu avea i-pad, ca tot romanul. Dar nu, hotelul nu avea internet deloc. Nu uit sa dau cei 50 de roni duduii de la receptie, doar asa, sa nu am vreo surpriza, si vad spre mirarea mea ca stie zambi si vorbi si altceva decat sa-ti arate liniile punctate pe care trebuie sa completezi numele, prenumele, buletinul si scopul vizitei ca pe vremea cealalta. Ei bine, dar nu asta a fost mirarea cea mare ci faptul ca este a treia oara in trei ani diferiti cand primesc aceeasi camera de la etajul doi capat, in cladirea principala, cu soapta de rigoare ” este cu vedere la mare”. Imi dau seama ca doar cu 50 de roni iti primesti locul binemeritat in clubul receptionerilor, cameristelor si chelnerilor din turismul „vegetal” romanesc. Nu vreau sa dau mai multe detalii de teama ca voi strica acest aranjament atat de drag mie cu care intotdeauna am stiut sa-mi cumpar cele mai bune locuri peste tot in Balcani. Eu nu as numi-o coruptie ci putere de adaptare la situatii date.
Citeste mai mult…

 
 

Etichete: , , , ,

Produse si magazine

urmeaza …

 

Restaurante si cluburi

urmeaza …

 
 
%d blogeri au apreciat asta: