RSS

Arhive pe categorii: Restaurante si cluburi

La Piazzetta Cluj – Doar daca insisti sa mananci ceva indigest

Intr-una din serile acestea am vizitat restaurantul pizerie La Piazzetta din Cluj, cu speranta ca voi manca italieneste. Nu a fost sa fie asa.

Ei bine dupa ce treci de portalul impunator si usile impozante de sticla, care daca le privesti cu atentie vezi cat de chicios sunt decorate, te izbeste un miros de detartrant ieftin cu miros de pastile de veceu gen Nufarul de pe vremea lui Ceausescu, si-ti aduci aminte ca aici era odinioara un magazin de metalo-chimice si feronerie. Daca inchizi ochii si inspiri, revezi cateva imagini cu vanzatori plictisiti in halate gri cu creionul chimic la ureche, avand coatele pe tejghea si intreband incetisor „ce pofteste tovarasu”.

Intru si ma asez la o masa mai in colt sa pot privi in voie toata sala si cinstita ospatarime. Inauntru vreo 6-7 mese ocupate si cel putin 5 ospatari un barman si o zana de sefa de sala (zic asta pentru ca avea atitudinea). Astept vreo cinci-sase minute ceea ce poate nu va pare mult, dar sa stiti ca in timpul asta cel putin doi ospatari stateau la bar fara prea multa treaba, vine o domnisoara la mine, nu foarte plictisita, si ma intreaba destul de amabila ce poftesc. Ii spun de limonada si pleaca, fara sa ma mai intrebe daca doresc si altceva sau daca o vreau cu zahar, apa plata sau carbogazoasa, cu gheata sau fara. Imi spun eu ca asa o fi obiceiul locului sau ca o fi avand o reteta speciala. Reteta speciala era apa cam calduta cu zahar si lamaie stoarsa, cred eu, cu tot cu coaja servita intr-un pahar care are o cu totul alta destinatie in barul clasic (iertati-i, ei sunt niste inovatori).

Vine si invitatul meu, dupa 7-8 minute vine si la noi cineva – cere si el o limonada, iar chelnerul il intreaba daca sa fie cu gheata sau cu apa minerala, acesta spune ca nu, chelnerul pleaca, iar mie imi incolteste o idee ciudata in cap, nu zic nimic pana aduce limonada cand il rog pe invitatul meu sa ma lase sa pun mana pe paharul lui sa vad cat este de rece. Era rece domnilor, iar gandul meu e ca limonada mea era una refuzata de altii cu ceva vreme in urma. Poate gresesc, poate nu!

Nu va mai spun ca meniurile sunt din secolul trecut din plastic, in format mic cu pagini alb-negru de genul „protectie documente”, jegoase precum niste abonamente RATUC, cu colile lipindu-se intre ele ca un linoleum soios, cu multe pagini si cu multe feluri de mancare care mai de care mai prost traduse si scrise.

Cerem antipasti, „bruschete” cum zic ei in meniu saracii, nestiind ca se scrie cu doi de t si ajunge sa scrii BRUSCHETTA, nu trebuie sa dai pluralul ca sa stie musteriul ca sunt mai multe si de aceea e asa de scumpa, eu cer cu gorgonzola si prosciutto, iar invitatul meu cu rosii si mozzarella si asteptam linistiti vreo 15 minute.

Vin „bruschetele”, ale mele mai aratoase decat ale prietenului meu, si ne facem semn sa schimbam cate una ca si asa erau cate cinci la fiecare. Ne apucam de mancat, eu ii zic ca gorgonzola este usor uitata afara din frigider pentru ca este iute iar prietenul meu spune ca la el mozzarella nu e mozzarella. Il linistesc, si ii spun razand, ca el nu stie ca nu este mozzarella proaspata ci o inventie speciala care imita celebra branza italiana dar dupa ce este bagata la cuptor, adica un fel de topping ciudat special facut pentru patronii de restaurante romanesti care sunt mai destepti decat clientii lor. Nu va mai spun ca painea care ar fi trebuit sa fie crocanta era imbibata cu zeama de rosii scursa din firicelele de rosii de sub feliile subtirele de „mozzarella” (ca mare rabdare au avut sa taie asa subtire branza, mai bine aveau rabdare sa prajeasca painea!).

Dam din cap nemultumiti si luam jegoasele meniuri la mana sa vedem ce italo-romanisme mai comandam. Imi atrag atentia in meniu tortelloni facuti in casa su smantana dulce si cotto (sa mori de ras nu alta, cred ca nu a mai incaput sa scrie prosciutto cotto sau cine a scris meniul nu are nicio treaba cu bucataria italiana si cu scrisul), iar prietenul meu cere lasagna cu sos ragu si sos bechamel si „parmeggiano” (alta traznaie a scribului de meniu, parmezan pe romaneste si PARMIGIANO in italiana idiotule, nu trebuie decat sa citesti ambalajul produsului, sau nu folosesti chiar parmigiano, ca si in cazul mozzarella?). Asteptam cuminti sa vedem ce primim si mare fu’ mirarea noastra sa vedem ca vine destul de repede flacaul cu blidele pline, dar ce sa va zic cand le-a pus pe masa era sa innebunesc de ras cand vad in farfuria cu lasagna doua frunze de salata taiata fin. Ma intreaba chelnerul usor afectat daca am vreo problema, iar eu il dumiresc spunandu-i ca eu nu am niciuna, dar bucatarul are foarte multe si ca eu cred foarte mult in reconversie profesionala, dar sa faci dintr-un vanzator de metalo-chimice bucatar de restaurant de fite poate ca este prea mult. Pleaca totusi nedumerit, iar noi incepem sa mancam linistiti. Dupa prima imbucatura luata, privirile ni se incruciseaza si incepem sa zambim pe sub mustata mestecand parca incercand sa gasim ceva bun. NIMIC.

Ambele produse erau extrem de sarate si fara un gust definit. Lasagna pe langa ca era facuta cu cel putin doua zile inainte avea o culoare ciudata maro si cu o adunatura de foi si sos bechamel aliniat ici colea, cu sos ragu fara culoare si fara prea multa carne, asa cum ar trebui nu mai zic de faptul ca nici nu era prea cald si servit la fel cu tortelloni din farfurii reci. Imaginati-va vreo 6 straturi de foi de lasagna (de abia le-am numarat ca erau lipite intre ele), cam de 2-3 mm fiecare , intr-o lasagna de 3 centimetri inaltime. Poate credeti ca exagerez, dar va dau cuvantul meu de onoare ca asa era (mi-am promis pe viitor ca voi lua cu mine un aparat foto pentru ca am vazut in ultima vreme prin restaurante lucruri de necrezut).

Tortelloni, dragii mei prieteni, nici macar nu au putut fi mancati. In primul rand nu aveau forma de tortelloni  ci aratau mai degraba a niste coltunasi moldovenesti cu forma nedefinita, cu aer inauntru, cu o umplutura de (sper eu) branza si bacon prajit si manjiti pe deasupra cu un sos de cascaval – vai de mama lui. Patura nefiarta (atentie, nu vorbim de al dente), pe alocuri lipita una de alta de avea 5-6 mm si cand o bagai in gura ti se lipea de dinti. Dar cu ce credea bucatarul ca ne va impresiona era peste toate acestea o bruma fina de „parmeggiano” de cea mai proasta calitate. Ceea ce omite cu desavarsire bucatarul nazdravan de la La Piazzetta este uleiul de masline din bucate  (eu cred ca nici nu stie ce e aia), busuiocul si rosiile proaspete, scrise cu atata drag in meniu. E clar! Cine a scris meniul este semianalfabet si nici macar nu i l-a aratat bucatarului, care oricum este din alt film.

Nu am mai avut curajul sa cerem si desert de frica, nu ca nu am mai fi putut manca ceva dupa acest festin.

Am baut linistiti o cafea LAVAZZA, uitandu-ne cu spaima daca nu cumva scrie pe cesti LAVEZA, acesta fiind singurul lucru italian din aceasta seara.

In concluzie, dragi patroni al carciumii, dupa ce veti corecta tampeniile scrise pe pagina de home a site-ului  http://www.lapiazzettacluj.ro/puteti sa inchideti vreo doua trei zile bomba asta si sa mergeti cu toti angajatii pana in Italia sa vedeti ce inseamna bucatarie, restaurant, bar, in stil italian. Ceea ce faceti acum este o tampenie la fel de mare ca si textul de pe prima pagina din site-ul vostru. Elementele de butaforie prin care vreti sa sugerati o piazzetta italiana nu numai ca sunt o tampenie, dar nu cadreaza cu plasmele cu sport.ro si canale de muzica. Si cine a mai auzit intr-o piazzetta italiana sa cante intr-una Julio Iglesias pana innebunesti si destul de incet incat sa se auda cum vorbesc musterii ca intr-un birt din zona garii, dar asta nu e o problema cand vezi mesele belite si lovite pe care esti servit, si WC-ul care se afla chiar langa farfuriile pe care urmeaza sa fie servita pizza.
Iar cand vad alte pareri de pe net cum ar fi (cred eu), mancatorul gratis prin restaurante pentru un articol bun, ADI HADEAN, imi vine sa spun si eu ca cei care se aseamana se aduna  http://www.adihadean.ro/2010/01/cronica-de-restaurant-la-piazzetta/. Frate asa gatesti si tu ca si prietenii tai: prost si confuz.

Sfatul meu pentru clientii La Piazzetta (ma si mir ca au scris corect numele) este sa ia cu ei neaparat un dicarbocalm doua.

Sfatul pentru patronii crasmei: mai bine metalo-chimice bine decat bucatarie italo-romana atat de prost.

Sursa foto: http://www.ftr.ro – foto 1, http://www.lapiazzettacluj.ro/ – foto 2

 

Restaurante si cluburi

urmeaza …

 
 
%d blogeri au apreciat asta: